Clubul Sportiv BAD BROTHERS în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret vor organiza în perioada 21- 23 iunie, a VIII-a ediție a evenimentului „Lupta pentru Codrii de Aramă”.
Zona de joc este pădurea Agafton în care se vor amenaja baze militare și sate fortificate iluminate pe timp de noapte, corturi militare, precum și alte elemente de logistică, la care se adaugă o zonă aparte dedicată misiunilor de joc.
Acțiunea va începe vineri la ora 18:00 și se va încheia sâmbătă la aceeași oră. Până acum, peste 200 de persoane din mai multe județe ale țării și-au anunțat participarea la acțiunea de airsoft „Lupta pentru Codrii de Aramă”.
„Sunt peste 200 de persoane care au confirmat participarea. Jocul va începe vineri după amiază și durează 24 de ore. Va fi în zona pădurii Agafton. De această dată, va fi fără motoare, fără mașini dar vor fi restul dotărilor”, a spus Radu Humelnicu, directorul DJST Botoșani.
Tot în luna iunie și tot la Agafton, va fi o întâlnirea a motocicliștilor din zona Moldovei.