Uniunea Europeană avea în 2016 un număr de 1,6 milioane de ofiţeri de poliţie, sau 318 ofiţeri de poliţie la 100.000 de locuitori, arată datele Eurostat.
În rândul statelor membre există diferenţe semnificative, în condiţiile în care ţările cu cel mai mic număr de ofiţeri de poliţie sunt: Ungaria cu 90 de ofiţeri de poliţie la 100.000 de locuitori în 2015, urmată de Finlanda (137), Danemarca (186), Suedia (203), Marea Britanie (212) şi România (cu 242 de ofiţeri de poliţie la 100.000 de locuitori). La polul opus, ţările membre cu cel mai mare număr de ofiţeri de poliţie sunt: Cipru (573 de ofiţeri de poliţie la 100.000 de locuitori), Malta (505), Grecia (492) şi Croaţia (490 de ofiţeri de poliţie la 100.000 de locuitori în 2015).
La nivelul Uniunii Europene, numărul de ofiţeri de poliţie a scăzut lent în ultimii ani, numărul de 1,6 milioane de ofiţeri de poliţie înregistrat în 2016 fiind mai mic cu 3,4% comparativ cu 2009. Repartiţia pe sexe arată că unul din cinci ofiţeri de poliţie din UE (21,1%) erau femei în 2016, în creştere faţă de 16,7% în anul 2008, informează Agerpres.
De asemenea, în 2016 la nivelul Uniunii Europene erau 294.000 de angajaţi ai închisorilor (gardieni şi alţi angajaţi care se ocupă de educaţie, pregătire, sănătate, întreţinere, gătit, etc.), în scădere comparativ cu 2018. Ponderea femeilor în rândul angajaţilor din închisorile din UE a rămas stabilă între 2008 şi 2016 la aproximativ 25%. Cu toate acestea în rândul statelor membre, ponderea femeilor în rândul angajaţilor din închisori variază între 15,8% în Italia şi până la 47% în Danemarca. România se situează sub media din UE cu o pondere a femeilor în rândul angajaţilor de aproximativ 20%.
Citeste mai mult pe RTV.NET