La data de 11.02..a.c, poliţiştii municipiului Dorohoi au fost sesizaţi de un bărbat de 39 de ani din comuna Broscăuţi cu privire la faptul că în timp ce se afla în parcarea unui supermarket din municipiul Dorohoi a fost agresat de o persoană pe care o cunoaşte.
În urma activităţilor investigative efectuate s-a stabilit faptul că un tânăr de 19 ani, aflat în arest la domiciliu, a părăsit locuinţa unde executa această pedeapsă, deplasându-se în locaţia menţionată anterior, unde, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan, a adresat ameninţări persoanei vătămate iar ulterior a agresat-o fizic.
După producerea altercaţiei, tânărul s-a deplasat în incinta unui bar de pe strada Aleea Griviţa, de unde a sustras fără drept o sticlă cu băutură alcoolică.
Având în vedere faptul că la momentul comiterii faptelor tânărul a încălcat obligaţiile impuse prin măsura arestului la domiciliu, poliţiştii vor informa instanţa de judecată despre aspectele constatate, cu propunere de înlocuire a acestei măsuri cu cea a arestului preventiv.
În cauză se continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi furt calificat, în vederea luării măsurilor legale.