3.9 C
Botoșani
duminică, 16 martie 2025

Elsaco s-a asociat cu o companie din Bucureşti pentru a prelua sistemul de termoficare din Suceava

elsaco sediu

Compania botoşăneană Elsaco Electronic s-a asociat cu firma bucureşteană Adrem Invest în vederea câştigării licitaţiei pentru sistemul de termoficare din municipiul Suceava. Cele două firme au înfiinţat o companie în care Adrem Invest are 51% iar Elsaco are 49%.

Iniţial, cele două firme erau concurente la licitaţie dar ulterior s-a ajuns la o înţelegere şi s-a decis să realizeze o colaborare.

Potrivit ziarului Obiectiv de Suceava, din data de 3 iunie, s-a înfiinţat societatea Thermonet SRL, cu sediul chiar pe strada Energeticianului, sub nasul SC Termica SA Suceava. Această societate are doar doi asociaţi: Adrem Invest şi Elsaco Electronic. Prima are 51% din părţile sociale, cea de-a doua deţine 49% iar administrator este Bogdan Antonescu, unul dintre cei din boardul Adrem. Astfel, se deschide calea pentru o colaborare sigură şi cu miză mare – banii a zeci de mii de suceveni – iar pasul care mai trebuie făcut este câştigarea licitaţiei.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES










ULTIMA ORA