Elsaco Botoşani şi Adrem Invest Bucureşti s-au asociat şi au format societatea Thermonet care a participat la licitaţia pentrupreluarea sistemului de termoficare din Suceava. La licitaţie a mai participat şi SC Termica SA Suceava, o societate aflată în pragul falimentului.
Fosta societate de termoficare din Suceava a fost descalificată deoarece a fost considerată neeligibilă. A rămas doar Thermonet care de câteva zile negociază contractul cu executivul primăriei municipiului Suceava.
Valeriu Iftime, preşedintele companiei Elsaco, spune că îşi doreşte ca aceste negocieri să se finalizeze cât mai repede iar în sezonul rece să furnizeze agent termic.
„Am fost la licitaţie. A rămas firma Thermonet unde suntem asociaţi cu o firmă din Bucureşti. Oferta noastră este acum în negociere. Preţul este OK. Este doar o chestiune de preluare a activelor. Sunt nişte lucruri pe care trebuie să le lămurim acum. Cum este cu creanţele? O parte dintre ţevi aparţin societăţii Termica SA care este în insolvenţă, o parte sunt ale primăriei. Noi suntem dispuşi să semnăm contractul de concesiune în viitorul foarte apropiat. Există posibilitatea ca în iarna viitoare să fiu acţionarul operatorului din Suceava”, a precizat Valeriu Iftime.
Elsaco a mai încercat să preia şi sistemul de termoficare din Brăila dar după mai multe licitaţii şi runde de negocieri a renunţat.