Omul de afaceri Dumitru Balan, prim-vicepreședinte al Partidului Dreapta Liberală, condideră că numărul bugetarilor din România trebuie redus cu cel puțin 25%. El spune că sunt prea multe instituții și agenții inutile care ar trebui desființate.
Dumitru Balan spune că ar trebui mai puțini bugetari dar care să fie bine plătiți și să facă treaba. De asemenea, el vrea și o simplificare a legislației astfel încât să nu mai fie nevoie de teancuri de hârtii fără nicio importanță.
„Celelalte partide au preluat din programul nostru dar de aplicat, nu vor aplica niciodată. Pentru că tocmai aceste partide au îngroșat aparatul bugetar al statului. La nivel european, noi stăm cel mai bine cu angajații la stat. Dacă ar avea statul niște fabrici productive, nu ar fi nicio problemă. Sau să facă drumurile. Ei sunt birocrați sau aristocrație bugetară, cum le spune domnul Viorel Cataramă. Nu fac nimic dar încasează bani de la bugetul statului”, a spus Dumitru Balan care a mai adăugat:
„Dacă în sănătate este nevoie de mai mulți oameni, să angajăm. La fel în învățământ. Dar sunt o groază de agenții care nu-și au rostul. Acum avem totul electronic. De ce îmi trebuie un aparat atât de sofisticat la ANAF? Sau cheltuit milioane de euro pe programe și softuri iar ei tot cu creionul după ureche stau. Această aristocrație bugetară trebuie micșorată. Într-o primă fază, să micșorăm aparatul bugetar cu 25%. Pentru a-și justifica treaba, tergiversează un aviz, o documentație, de ordinul zilelor și chiar săptămânilor. Ca să arate ei cât de importanți. Acest lucru trebuie rezolvat imediat, să fie legi clare și simple. Eu dacă am greșit, trebuie să plătesc. Ei dacă greșesc, trebuie dați afară”.