1.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Drogat imobilizat și transportat la spital

În urma a unei sesizări telefonice, cu privire la manifestările ciudate ale unui tânăr care tulbura liniștea publică, o patrulă a Poliției Locale s-a deplasat pe str. Tudor Vladimirescu. La fața locului, polițiștii locali au constatat că un tânăr în vârstă de 23 ani, care prezenta un comportament specific persoanelor aflate sub influența unor substanțe psihoactive, tulbura liniștea publică.

Deoarece acesta a devenit agresiv, polițiștii locali au fost nevoiți să-l imobilizeze, fiind solicitat și sprijinul unui echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță. Polițiștii locali au dispus sancționarea contravențională a tânărului cu amendă în cuantum de 500 lei potrivit prevederilor legii nr. 61/1991. Tânărul a fost Unitatea de Primiri Urgențe pentru tratament de specialitate.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA