10.5 C
Botoșani
duminică, 23 martie 2025

Dreapta Liberală a renunțat la alianța cu PNL. Era o mare ȚEAPĂ pregătită de Șoptică&CO

În urmă cu câteva zile, Dumitru Balan, prim-vicepreședinte al Partidului Dreapta Liberală, anunța că a ajuns la o înțelegere cu conducerea PNL Botoșani în vederea realizării unei alianțe pentru alegerile locale.

În momentul în care trebuia să semneze protocolul, cei de la Dreapta Liberală au constatat că de fapt urmau să ia o mare țeapă. Riscau să muncească în campanie, să cheltuiască bani, să pună la dispoziția PNL-ului un post de televiziune iar în final să constate că rămân și fără acei puțini consilieri locali sau județeni.

„Nu sunt în alianță cu PNL. Nu s-a semnat nimic. Am avut un draft care nu s-a mai semnat de conducerile celor două partide. Ei vroiau ca toți candidații Partidului Dreapta Liberală să se înscrie în PNL dar nu am acceptat. După alegeri le retragi sprijinul politic și eu ce am făcut? Ți-am făcut ție campanie? Asta mai înseamnă alianță? Am fost de acord ca alianța să aibă denumirea de PNL dar candidatul meu să fie identificat ca un candidat al Dreptei Liberale și nu al PNL-ului. Eu am fost cel care am spus că trebuie să dăm cât mai mult și să cerem cât mai puțin dar dacă tu nu îmi dai absolut nimic… Era o păcăleală. Nu vreau să folosesc cuvinte dure. Un fel de prosteală. În ultimele zile nici nu m-am mai întâlnit cu Șoptică”, a spus Dumitru Balan.

Pentru că au avut încredere în Costel Șoptică, cei din conducerea Partidului Dreapta Liberală au decis să nu mai desemneze un candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean. Mai mult, ei nu au mai strâns semnături nici pentru lista de consilieri județeni iar acum sunt în imposibilitatea de a intra în competiția de la Consiliul Județean Botoșani.

De asemenea, Dreapta Liberală a mai pierdut câțiva candidați la nivel de comune deoarece oamenii nu au acceptat să facă parte dintr-o alianță cu PNL.

„Au venit oameni care au spus că vor să candideze din partea Dreptei Liberale dar nu au acceptat o alianță cu PNL. Un exemplu este în comuna Călărași dar mai sunt și în alte localități”, a mai spus Dumitru Balan.

 

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










ULTIMA ORA