3.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Două oferte pentru realizarea parcului de agrement de pe versantul de la Pacea

Lucrările pentru realizarea parcului de agrement de pe versantul de la Pacea ar putea demara în acest an, două firme fiind interesate de construirea acestui obiectiv.

Potrivit primarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei,  în următoarea perioadă va fi anunțat câștigătorul licitației. Odată cu realizarea acestui parc, peisajul de la intrarea în oraș dinspre Suceava va fi total schimbat. „S-a încheiat licitația, suntem în perioada de evaluare a ofertelor care au fost depuse pentru a declara un câștigător. S-au depus două oferte, acum sunt analizate de comisia care a fost nominalizată în acest sens. Acolo vor fi amenajate foișoare, tiroliană, spații verzi, bănci smart, grup sanitar, alei pietonale iar strada veche va fi reabilitată dar nu pentru a fi deschisă circulației, ci doar pentru acces pietonal. În nici un caz nu va fi deschisă circulației ca o alternativă la șoseaua principală. Va fi doar un acces pentru facilitățile pe care le oferim. Aceasta este a 3-a licitație, la primele două ofertele fiind neconforme. La una din ele nu s-a prezentat nimeni, la a doua au fost neconforme din punct de vedere tehnic. Acum suntem în evaluare. Îmi doresc să avem un câștigător.”a încheiat edilul.

Valoarea proiectului este de 14 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene.

 

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA