10.6 C
Botoșani
marți, 16 aprilie 2024

Două incendii pe timp de noapte datorate utilizării cu defecțiuni a sistemelor de încălzire

incendiucasabucovina

Pompierii botoșăneni au fost solicitați în noaptea de 24 spre 25 septembrie să intervină pentru stingerea a două incendii produse pe raza localităților Trușești și Vorona.

La ora 22.52, Garda de intervenție Trușești a fost solicitată să intervină în localitatea Buhăceni, comuna Trușești, pentru stingerea unui incendiu la locuința unei bătrâne. Ajunși la locul intervenției s-a constatat faptul că incendiul a pornit de la o sobă din cărămidă amplasată într-o bucătărie confecționată din lemn, lipită de casă. În ajutor au venit pompierii de la Garda de intervenție Ștefănești, cât și pompierii voluntari. Intervenția a durat aproximativ 4 ore, fiind salvate bunuri materiale în valoare de 40.000 lei.

Imediat după miezul nopții, Detașamentul Botoșani s-a deplasat cu două autospeciale cu apă și spumă pentru stingerea unui alt incendiu la o locuință în localitatea Joldești, comuna Vorona.

Timp de aproape două ore, salvatorii au lucrat pentru stingerea și înlătuarea efectelor, fiind salvate bunuri materiale în valoare de aproximativ 80.000 lei, cauza probabilă a incendiului fiind coș de fum amplasat și neprotejat termic față de materiale combustibile.

În vederea preîntâmpinării unor evenimente deosebite datorate utilizării necorespunzătoare a sistemelor și mijloacelor de încălzire pe timpul sezonului rece, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga” al Județului Botoșani recomandă cetățenilor să acorde o atenție deosebită măsurilor de siguranță în propriile locuințe, dar și la locul de muncă, pentru a evita pierderile de vieți omenești, dar și de bunuri materiale. Pentru înlăturarea pericolului de incendiu care poate să apară la exploatarea sobelor și a coșurilor de fum, recomandăm căteva măsuri specifice:

  • verificarea sobelor, canalelor și coșurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri xcare să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropriere;
  • tencuiala și văruirea părții din pod a coșurilor de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coș de fum deteriorat prin vibrații, alunecări de teren etc. ori datorită vechimii imobilului constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcție sau structur de lemn: grinzi, bârne, suport acoperiș);
  • curățarea canalelor și coșurilor de fum premergător sezonului rece (scânteile ș particolelor aprinse ce ies pe coș pot ajunge la distanțe de 25 – 30 m și sunt sursele care generează cel mai grecvent incendiil);
  • montarea pe pardoseală în fața ușii de alimentare cu combustibil, a unei bucăți de tablă cu dimensiuni de 50×70 cm.;
  • nu se vor introduce în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul, nu se va lăsa ușa de la focar deschisă și nu vor fi supraîncălzite sobele;
  • nu vor fi lăsați nesupraveghiați copii în încăperi unde sunt în funcțiune mijloace de încălzit.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES








































ULTIMA ORA