26.6 C
Botoșani
marți, 23 iulie 2024

Două femei au fost rănite după ce maşina cu care se deplasau s-a răsturnat

politisti accident

Ieri seară, în jurul orei 20.05, H. V. de 23 ani, din comuna Șendriceni, județul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 29 A, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers spre stânga pentru a pătrunde pe un drum comunal în localitatea Stracova, împrejurare în care acroșează un autoturism angajat în depășirea sa.

În urma impactului, autoturismul acroşat a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se. Două femei, în vârstă de 38 de ani şi respectiv 28 de ani, ambele  din municipiul Dorohoi, pasagere în autoturism, au fost rănite uşor. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Poliţiştii au întocmit acte procedurale sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES








































ULTIMA ORA