2.2 C
Botoșani
marți, 10 decembrie 2024

DOSARUL MICROSOFT. Un om de afaceri a declarat în faţa instanţei că i-a dat 800 de mii de dolari unui senator botoşănean

euro foto publika.md

Omul de afaceri Nicolae Dumitru a recunoscut faptele pentru care este acuzat în Dosarul Microsoft, la termenul  de luni de la ICCJ. Omul de afaceri a relatat, în faţa instanţei, cum i-a dat 800 de mii de dolari fostului ministru, Şerban Mihăilescu, actual senator în colegiul Darabani-Săveni, din judeţul Botoşani.

Omul de afaceri Nicolae Dumitru le-a explicat, luni, judecătorilor ce a făcut cu partea lui din bani şi ce implicare concretă a avut în dosarul Microsoft.

În 2004, un prieten, Khalil, mi-a solicitat să mă întâlnesc cu Pescariu, care avea nevoie de ajutorul meu întrucât avea probleme cu Bittner Alexandru. M-am întâlnit la clubul lui Pescariu şi acolo mi-a spus că are problem cu licenţele Microsift, că firma lui are HG şi este unic distribuitor, dar Bittner îi face ptobleme.

Eu însumi am avut probleme cu Bittner între 2000 şi 2003 cu diverse controale. M-am dus la el la birou pentru a încerca să-l ajut pe Pescariu. Ştia despre ce e vorba, era în temă. Mi-a cerut 3,8 milioane de dolari şi mi-a spus că HG care o singură firmă este licențiată Microsoft, nu este în regulă. I-am spus lui Dinu pretenţia lui Bittner, şi el mi-a zis că nu are banii aceştia şi mi-a propus să intru în afacere. Să-i dau banii lui Bittner şi ulterior să-i recuperez eu din afacere.

Le-am zis că sunt dispus să intru în afacere, însă pot plăți un million de dolari, iar diferenţa o pot plăti până la sfârşitul anului. Au fost de acord. A acceptat Bittner. I am spus de la început că o să mă bag şi eu în afacere. Bittner m-a atenţionat asupra seriozităţii mele şi i-am dat un milion de dolari.

Serban Mihailescu foto Realitatea

După ce am plătit prima tranşă, lucrurile s-au reaşezat. Timp de 2 -3 săptămâni a apărut o problemă la nivelul SGG. Pescariu sau Khalil mi-a zis asta. Mi-a zis că trebuie să vorbesc cu Şerban Mihăilescu pentru a debloca situaţia. Îl ştiam de 2-3 ani. Am vorbit cu Mihăilescu şi i-am dat 800 de mii de dolari. Eu m-am dus cu banii. I-am explicat situaţia, că am garantat cu 3, 8 mili dolari. I-am dat banii pentru a accelera afacerea, lucru care s-a şi întâmplat. Nu am încheiat niciun contract”, a declarat omul de afaceri, în faţa instanţei, potrivit evz.ro. 

Citeste mai mult pe RTV.NET

serban mihailescu, darabani
Serban Mihailescu le dă sfaturi politicienilor din judeţul Botoşani. Deputatul Şoptică şi primarul Nazare par foarte interesaţi

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES








































ULTIMA ORA