20.2 C
Botoșani
luni, 15 aprilie 2024

Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean: „Am luat decizia de a numi un nou manager” VIDEO

Spitalul Județean Mavromati va avea un nou manager interimar numit pe o perioadă de 30 de zile, începând de joi, 21 martie. Este vorba despre directorul medical al unității spitalicești, Ștefan Bercea.

Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, imediat după ce magistrații au hotărât luarea măsurii arestului la domiciliu împotriva managerului Monica Adăscăliței. Procurorii DNA o acuză pe aceasta de luare de mită și trafic de influență. „ În momentul de față eu nu pot să comentez decizia magistraților. Fiecare din părți își va susține punctul de vedere și judecătorii vor lua o decizie în acest sens. S-a analizat cu atenție în urma comunicatului DNA situația, decizia pe care am luat-o să numim un director interimar pentru 30 de zile în persoana domnului Bercea după care vom analiza etapele care vor urma. Când s-a luat decizia de numire a doamnei Adăscăliței, noi am fost de bună credință, nu am cunoscut elemente sau anumite informații care ar implica.o în acest dosar. Noi nu suntem organe de anchetă să facem verificări în acest sens. A fost numită în funcția de manager în calitatea ei de medic specialist pentru a aduce un plus Spitalului Județean în acel moment. Ne dorim ca instanțele de judecată să elucideze cât mai urgent pentru a nu afecta imaginea Spitalului Județean și așa afectată în ultima perioadă.Astăzi prin dispoziție vom numi un manager interimar.” a spus Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean.

 

Managerul Spitalului Județean Mavromati, Monica Adăscăliței, este acuzat de fapte de corupție

Magistrații Tribunalului Suceava au respins cererea procurorilor de arest preventiv pentru managerul Spitalului Județean Mavromati, Monica Adăscăliței, dar au dispus măsura arestului la domiciliu cu respectarea unor obligații. ” În temeiul art. 227 alin. 2 raportat la art. 202 alin. 4 litera d, art. 218 Cod procedură penală, cu referire la art. 221 alin. 1, 223 alin.2 şi art. 222 Cod procedură penala, dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpata Adăscăliței Monica-Delia, cercetată pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și o infracțiune de trafic de influență prev. de art. 291 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.03.2024 până la data de 18.04.2024, inclusiv. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei reţinute Adăscăliței Monica-Delia. În baza art. 221 alin. 1 şi 2 şi art. 221 alin. 3 rap. la art. 215 alin. 2 lit. e Cod procedură penală, pe durata măsurii arestului la domiciliu inculpata Adăscăliţei Monica-Delia trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească imobilul unde locuieşte, respectiv locuinţa situată în mun. Boto?ani, strada Aleea Prieteniei nr. 1, scara B, etaj 4, ap. 20, jud. Boto?ani, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza; b) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemată; c) să nu comunice, direct sau indirect, cu următoarele persoane: – inculpaţii Caba Doina, Crîșmaru Coca Stela, Focșa Mirela Gabriela, Dornescu Daniela, Andronache Cristina Niculin, Oprișanu Ovidiu Gabriel, Hilote Sînzîiana, Tatarcan Silvian Adrian, Balan Viorel, Malancea Claudia, Sărban Cornelia Anca, Calinciuc Liliana Laura, Preda Marinela, Constantinescu Monica Geanina, Vîrlan George Marian, Dominte Maria Loredana, Caba Dinu, Nechita Eugen, Ursulianu Corneliu, , Surugiu Anca, Titiliuc Mirela, Anichei Claudiu . – numiții/martorii Brînzei Mihaela, Tudosă Diana-Ştefania, Pădureţ Mihaela, Iacob Vasile, Ciobanu Andreea-Alexandra, Zan Paula Elena și Rotariu Valerica ; d) să nu exercite funcţia în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv angajată în cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani.” se arată în hotărârea magistraților. 

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA