3.7 C
Botoșani
marți, 29 noiembrie 2022

DOLIU în fotbalul românesc. A murit cel mai mare arbitru român din toate timpurile

lumanare

Nicoale Rainea, cel mai mare arbitru român din istorie, a murit, miercuri dimineaţă, la vârsta de 81 de ani.

Nicoale Rainea a avut o gripă banală, săptămâna trecută, care s-a transformat într-o viroză puternică pentru că nu a fost tratată. Fostul arbitru a fost internat în spital, unde a făcut un edem pulmonar. Miercuri dimineaţă, în jurul orei 5:00, Rainea a făcut stop cardiorespirator şi a murit la spitalul din Galaţi unde fusese internat.

rainea

Nicolae Rainea a intrat în arbitraj în 1959, iar după trei ani a promovat în lotul divizionar. În prima ligă a debutat în 1965, iar doi ani mai tîrziu a fost inclus în lotul FIFA. S-a retras din arbitraj în anul 1983.

A condus 1.000 partide în Românian (400 în Divizia A) şi 115 meciuri internaționale. A oficial la trei finale de competiții europene intercluburi, inclusiv finala Cupei Campionilor Europeni din 1983 şi Supercupa Europei din 1978. De asemenea, a participat la trei ediții ale Cupei Mondiale şi la un Campionat European (a arbitrat finala la Euro 1080).

Sursa: RTV.NET

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES








































ULTIMA ORA