1.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Doina Federovici: „Mai avem multe de făcut, dar rezultatele încep să se vadă în creșterea economică”

doina-federovici

Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a prezentat datele comunicate de Institutul Național de Statistică cu privire la situația economică a țării noastre după primele patru luni din acest an.

Conform datelor oficiale economia românească este în creștere cu 5,7%. România a înregistrat în primul trimestru cea mai mare majorare din Uniunea Europeană atât față de trimestrul precedent, cât și față de aceeași perioadă a anului trecut. În acest clasament, România este urmată de Polonia (4,1%), Letonia (3,9%) și Ungaria (3,7%). De asemenea, țara noastră a înregistrat cea mai mică rată a inflației din Europa de 0,4%.

Mai avem multe de făcut. Suntem încă la început de guvernare atât la nivel central, cât și pe plan local. În primul rând avem de îndreptat multe nedreptăți puse în aplicare de tehnocrați. Cu toate acestea cetățenii încep să simtă că viața lor s-a îmbunătățit și le rămân mai mulți bani în buzunar în fiecare lună. Acestea sunt efectele generate de măsurile din primele 4 luni de aplicare a programului PSD. Contrar estimărilor pesimiste ale forurilor internaționale, majorările de pensii și salarii, precum și reducerile sau eliminările de taxe și impozite au pus economia în mișcare. Asta înseamnă creșterea reală a nivelului de trai din România”, a declarat Doina Federovici.

Performanța economică a guvernării PSD-ALDE este rezultatul aplicării măsurilor promise în campania electorală și incluse în programul de guvernare precum majorarea salariului minim, creșterea salariilor din sănătate, educație și administrație, eliminarea celor 102 taxe parafiscale, reducerea TVA de la 20% la 19%, reducerea accizelor cu 18%-20%, eliminarea impozitului pe construcțiile speciale, eliminarea impozitului pe transferul proprietăților cu valoare mai mică de 450.000 lei, eliminarea CASS aplicată tuturor pensiilor.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA