Plaja de la Stânca ar putea deveni începând din vara anului 2017 un obiectiv turistic al judeţului Botoşani. Doi oameni de afaceri din judeţul Iaşi s-au arătat interesaţi să investească în primăvara anului viitor în amenajarea plajei de la Stânca şi în realizarea unor spaţii comerciale.
În acelaşi timp, reprezentanţii Primăriei oraşului Ştefăneşti spun că vor aloca bani în bugetul pentru 2017 pentru realizarea unor lucrări de modernizare a drumului către plajă precum şi pentru extinderea iluminatului. Florin Buţura, primarul oraşului Ştefăneşti, consideră că plaja de la Stânca poate reprezenta un punct de atracţie turistic al judeţului Botoşani şi în acelaşi poate atrage mai mulţi investitori în zonă.
„Îmi doresc să prindem bani în bugetul pentru anul 2017 în vederea realizării unor investiţii la plaja de la Stânca. Avem nişte investitori interesaţi să vină. Sunt nişte investitori din Iaşi care vor să amenajeze plaja, să facă nişte spaţii comerciale, parcare, zonă de camping. Noi intenţionăm modernizăm drumul şi să extindem iluminatul până în zona acelei plaje”, a declarat Florin Buţura, primarul oraşului Ştefăneşti.
În vara trecută, Primăria oraşului Ştefăneşti în parteneriat cu o firmă din Botoşani a organizat câteva evenimente pe plaja de la Stânca. Pentru 2017 se doreşte ca această plajă să atragă turişti atât din judeţul Botoşani cât şi din Iaşi sau Suceava.