1.7 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

Doi dărăbăneni cercetaţi de poliţişti. Riscă dosare penale

politist rutiera 7mai

La data de 31.10.2015, în jurul orei 23.45, H. C. de 28 ani, din oraşul Darabani, judeţul Botoşani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturismpe strada 1 Decembrie din localitate.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior, acesta a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 01.11.2015, în jurul orei 00.45, D. M. de 34 ani, din oraşul Darabani, a fost de asemenea depistat în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii de domiciliu.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicitat să se supună testării alcoolscopice şi respectiv recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, proceduri pe care le-a refuzat.

În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA