17.7 C
Botoșani
duminică, 20 aprilie 2025

Documente false descoperite de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia a doi cetăţeni din Republica Moldova, un permis de conducere şi un paşaport, documente ce s-au dovedit a fi false.

Sâmbătă, în jurul orei 01.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 24 de ani, pasager al unui microbuz cu destinaţia Germania. S-a efectuat un control amănunţit iar polițiștii de frontieră au descoperit asupra bărbatului un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care avea imprimată fotografia şi numele persoanei în cauză. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că a procurat documentul prin intermediul unui prieten din Republica Moldova, plătind suma de 350 de dolari.

Tot sâmbătă, în acelaşi punct de trecere al frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 29 de ani, şofer, al unui microbuz cu destinaţia Germania.

La controlul de frontieră, cetăţeanul aflat la volan a prezentat documentele solicitate, iar în urma controlului, a fost descoperit asupra bărbatului un paşaport simplu, cu însemnele autorităţilor din România, aparţinând unei alte persoane.

În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic. Persoana în cauză a declarat că documentul nu îi aparţine, nu avea cunoştinţă că este fals şi urma să îl predea unei cunoştinţe în Germania.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, respectiv fals material în înscrisuri oficiale.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





























































ULTIMA ORA