20.6 C
Botoșani
duminică, 14 iulie 2024

Dispozitivul de prostit şoferi, ţeapa momentului în Europa

dispozitivuldeprostitsoferi foto jurnalul

Mulţi conaţionali se pricep să scoată bani şi din piatră seacă. Ultima găselniţă în materie de înșelăciune pe banii naivilor este un dispozitiv care ar băga industria carburanţilor în faliment. Asta dacă ar şi funcţiona pe măsura laudelor vânzătorilor de iluzii.

Centrul European pentru Protecţia Consumatorilor a lansat o alertă europeană cu privire la un aparat care promite reducerea consumului la autoturisme, aşa că m-am gândit să caut şi la noi dispozitivul-minune. În câteva secunde, marele Google mi-a prezentat peste o mie de oferte ale negustorilor autohtoni. Toţi vindeau acelaşi aparat, la niciunul, însă, preţul nu era acelaşi. Gadgetul se vindea pe internet cu preţuri cuprinse între douăzeci şi două sute de lei. Am optat pentru varianta de preţ mediu şi am intrat în legătură, prin telefon, cu vânzătorul. Un domn foarte amabil, de altfel, şi foarte sigur pe el.

Citeşte mai mult pe Jurnalul.ro

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES








































ULTIMA ORA