Poliţiştii botoşăneni au desfăşurat în această dimineaţă, 12 percheziţii la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări.
Astăzi, 12 decembrie, pentru probarea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, prevăzută şi pedepsită de art. 270, alin. 3 din Legea nr. 86/2006 modificată prin OUG 54/2010, poliţiştii din cadrul I.P.J Botoşani – Poliţia oraşului Flămânzi, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale au pus în executare 12 mandate de percheziţie.
Activităţile s-au defăşurat simultan la 8 imobile din comuna Copălău, judeţul Botoşani.
Patru persoane sunt bănuite că, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, au desfăşurat activităţi de procurare, deţinere, depozitare, transport şi comercializare de ţigarete provenite din contrabandă, cercetările urmând a fi extinse şi faţă de alte persoane.
Poliţiştii au găsit şi ridicat aproximativ 10.000 ţigarete de contrabandă şi peste 500 litri băuturi alcoolice, pentru care persoanele bănuite de comercializarea ilegală a mărfurilor nu au putut face dovada deţinerii legale a acestora.
Au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale, conform Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva actelor ilicite de comerţ, cu amenzi în sumă totală de 3.000 lei.
De asemenea, poliţiştii continuă cercetările în patru cauze penale privind comiterea infracţiunilor de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia şi deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile suspuse marcării.