Cu ocazia Zilei de 1 iunie, deputatul PSD Tamara Ciofu împreună cu mai mulți tineri de la cabinetul parlamentar au oferit cadouri copiilor de la grădinițele din comunele colegiului său electoral din Stăuceni, Gorbănești, Răchiți și Bălușeni.
De asemenea, vicepreședintele PSD Botoșani a donat cadouri și copiilor cu autism de la centrul TSA din cadrul Complexului de Servicii pentru Copilul cu Dizabilități Sf. Spiridon din municipiul Botoșani, copiilor nevăzători din cadrul Asociației Nevăzătorilor din județ și copiilor surdo-muți din cadrul Asociației Surzilor Filiala Botoșani.
“În fiecare an am dorit să ofer copiilor din colegiul meu parlamentar câte un cadou pentru ziua de 1 iunie, în special pentru a le arăta că sunt alături de ei și îi sprijin cu ce au nevoie. Copii sunt conştiinţa omenirii și noi adulții avem obligația să le asigurăm acestora tot ce este mai bun, așa cum prevăd și principiile Declaraţiei Drepturilor Copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU în anul 1959”, a declarat Tamara Ciofu.
Acțiunile de caritate realizate periodic de parlamentarul PSD au ca scop în primul rând ajutorarea și sprijinirea copiilor cu dizabilități în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață ale acestora și ale familiilor din care provin acești copii, precum și stimularea interesului pentru școală a tinerilor de la școlile din județul Botoșani prin oferirea de premii pentru performanțele obținute de aceștia la sfârșitul fiecărui an școlar.
“Consider că școala este cea mai sigură cale de ieșire din sărăcie, iar noi adulții, profesori, politicieni, oameni de afaceri sau funcționari în administrație trebuie să facem tot ce e posibil ca această ușă să fie deschisă pentru toți copiii. Fiecare copil care trece acest prag al educației are o șansă spre un viitor mai bun”, a completat vicepreședintele PSD Botoșani Tamara Ciofu.