Deputatul PSD Tamara Ciofu a oferit şcolii din comuna Răchiţi câteva volume din opera poetului Mihai Eminescu. Parlamentarul botoşănean spune că este primul pas pentru refacerea bibliotecii şcolii din Răchiţi care a fost distrusă într-un incendiu, la începutul lunii dcembrie.
Tamara Ciofu s-a întâlnit cu o parte din consilierii locali şi cadrele didactice şi le-a promis acestora că se va implica mai mult pentru a ajuta această unitate de învăţământ şi elevii din localitate. Ea s-a arătat interesată de rezultatele înregistrate în ultimii ani de copiii din Răchiţi şi a precizat că va face demersuri pentru un microbuz şcolar şi pentru obţinerea de fonduri pentru celelalte şcoli din comună.
„Cu ocazia Zilelor Eminescu, m-am deplasat în colegiul 6 pe care îl reprezint în Parlamentul României şi am oferit câteva ediţii complete din opera poetului Mihai Eminescu. Cărţile au fost donate bibliotecilor şcolilor. Această ediţie conţine patru volume. M-am întâlnit cu consilieri locali, cadre didactice, elevi”, a spus deputatul Tamara Ciofu.
Şcoala din localitatea Răchiţi a fost distrusă aproape în totalitate într-un incendiu care a izbucnit la finalul anului trecut. În urmă cu câteva zile, Ministerul Dezvoltării a alocat 2,1 milioane de lei pentru refacerea şcolii din comuna Răchiţi iar în maxim o lună de zile vor demara lucrările.
„Ni s-au alocat banii pentru refacerea şcolii. Noi sperăm ca până la începutul anului şcolar să se finalizeze lucrările. Am început demersurile pentru proiectare şi desemnarea unei firme care va executa lucrările. Noi sperăm ca în trei-patru săptămâni să înceapă lucrările. Timp fizic este pentru finalizarea lucrărilor. Important este că avem bani atât pentru dotări cât şi pentru construcţia clădirii”, ne-a spus Gheorghe Iacob, primarul comunei Răchiţi.