-5 C
Botoșani
sâmbătă, 8 februarie 2025

Deputatul Dan Șlincu îi cere ministrului Transporturilor să modernizeze drumul 29A Dorohoi-Suceava

Deputatul social democrat botoșănean a făcut o interpelare adresată ministrului Transporturilor, Dan Vâlceanu, prin care solicită modernizarea drumului național 29A Dorohoi-Suceava. În plus, el solicită informații cu privire la lucrările de reparații efectuate pe drumul Dorohoi – Botoșani.

“Municipiul Dorohoi și comunele limitrofe sunt legate de sudul țării prin două drumuri naționale, DN 29A Dorohoi-Suceava și DN 29B Dorohoi-Botoșani. Atât dorohoienii cât și locuitorii din orașul Darabani și comunele limitrofe sunt nevoiți să circule pe aceste două drumuri naționale. În toamna anului 2018, drumul național 29A Dorohoi – Suceava a fost reabilitat prin efectuarea unui tratament cu piatră și bitum modificat, o soluție data de specialist pentru acest tronson cu dale de beton. Lucrările au fost realizate în mare parte în 2018 iar atunci s-a stabilit că după doi ani se va turna un covor asfaltic. Până acum, acest lucru nu s-a întâmplat. Tronsonul respectiv este departe de a fi practicabil, în condiții de siguranță și de confort. În ultima perioadă au avut loc lucrări de reparații pe drumul Dorohoi-Botoșani dar aceste lucrări au fost făcute în bătaie de joc. Acest tronson de drum este plin de denivelări. Oamenii sunt revoltați de indiferența cu care sunt tratați de lucrătorii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași”, a spus deputatul Dan Șlincu. În plus, parlamentarul botoșănean i-a cerut ministrului Transportului să precizeze când se vor realiza lucrările de modernizare pe drumul Dorohoi-Suceava și l-a invitat pe Dan Vâlceanu să vină în județul Botoșani și să vadă starea drumurilor.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.













ULTIMA ORA