10.6 C
Botoșani
luni, 20 ianuarie 2025

Deputatul Budăi a dat de pământ cu Cîțu: “Vede prosperitate acolo unde este sărăcie” VIDEO

Deputatul PSD Marius Budăi, fost ministru al Muncii, a avut o reacție la adresa premierului  Florin Cîțu care în ultima perioadă ne vorbește doar de creștere economică și de creșterea puterii de cumpărare.

“Să-i trezim pe acești fantastici la realitate și să le spunem că o guvernare care îi conduce pe cetățenii români la sărăcie trebuie trimisă la coșul de gunoi al istoriei. Datele Eurostat despre care se vorbește, prezentate trunchiat, ne arată că românii nu o duc mai bine, ci devin mai săraci de la o zi la alta. După ce PSD a redus rata de deprivare materială severă cu 12 puncte procentuale, aproape 2 milioane de români extrași din zona de sărăcie severă, performanțele dumneavoastră au reintrodus în sărăcie severă peste 120.000 de români.  De la zi la zi, puterea de cumpărare scade. Doar domnul Cîțu vede prosperitate acolo unde este sărăcie. Cum să crească puterea de cumpărare când pensiile sunt înghețate, salariile sunt înghețate, alocațiile nu sunt majorate. Cum să o ducă bine un pensionar când prețurile la medicamente și alimente s-au scumpit cu 10-15%. Domnule fantastic, când vă mai trece prin minte să vă lăudați cu diverse cifre, poate luați în calcul că 40% din gospodăriile din România nu își pot achita la timp facturile, crescute de liberalizarea energiei, fără nicio protecție pentru consumatori. Șomaj crescut. Peste 146.000 de oameni în șomaj. Domnilor de la guvernare, cum vă mai puteți uita în ochii părinților din România când ați amânat amânarea dumneavoastră? Stimați colegi de la PNL, USR și UDMR,  știu că vi s-a spus să-l susțineți pe Cîțu dar nu cred că aveți nicio obligație față de acesta. Nu dumnealui a fost din ușă în ușă în campanie, ci dumneavoastră ați fost. Ați mers și ați promis în campanie creșterea alocației copiilor. Realitatea arată că ați mințit. Nu ați mărit pensii, alocații și salarii. Românii s-au săturat de mincinoși în funcții publice. Plecați acasă!”, a spus Marius Budăi.

https://fb.watch/6s9cuKuMAc/

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.













ULTIMA ORA