26.6 C
Botoșani
sâmbătă, 13 iulie 2024

Democrat liberalii protestează împotriva unei decizii luate de Portariuc

 

Comunicat PDL Botoşani protestează împotriva deciziei primarului Ovidiu Portariuc de a limita accesul mass-media şi implicit a locuitorilor municipiului Botoşani, la informaţie.

Aberanta decizie a primarului de a introduce în atribuţiunile de serviciu ale directorilor din subordine interzicerea comunicării publice, nu numai că este o încălcare flagrantă a Constituţiei, a legilor ţării şi a hotărârilor de Consiliu Local, dar este şi o mârşavă manevră de băgare a pumnului în gură, pur comunistă.Iar angajaţilor din Primărie li se pregătesc Contracte de confidenţialitate! Astfel, presa nu va mai putea comunica opiniei publice decât un singur punct de vedere: cel al Primarului.

Acest lucru evident că nu ne poate duce decât la o singură concluzie: că primarul are ceva de ascuns!

Ce ascunde, sau ce se pregăteşte să ascundă? Incompetenţa şi-a arătat-o în fiecare zi din cei aproape doi ani de când este în fruntea urbei.

În campania electorală Ovidiu Portariuc vorbea foarte frumos despre transparenţă în administraţie. A criticat vechea conducere a Primăriei şi a acuzat-o tocmai de lipsă de transparenţă şi de afaceri oneroase.

Doar că PDL, atât cât a fost majoritar în Consiliul Local, nu a încălcat legea şi drepturile fundamentale ale cetăţenilor, tăindu-le accesul la informaţie! Nici o administraţie de după 1989 nu a făcut-o!

Primarul Ovidiu Portariuc nu are nici un drept – legal sau moral – să ia această măsură fără precedent! Îl somăm să se oprească din a băga punul în gură presei! Îl somăm să respecte legea!

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA