0.7 C
Botoșani
miercuri, 29 noiembrie 2023

Demisie în PNL Botoşani. VEZI de ce au pierdut liberalii alegerile

pnl turcanu

Unul dintre vicepreşedinţii Filialei Judeţene a Partidului Naţional Liberal intenţionează să demisioneze din funcţie după rezultatul slab înregistrat de această formaţiune politică la alegerile europarlamentare de duminică.

Ionică Nechifor consideră că Partidul Naţional Liberal a fost sancţionat pentru conflictele în care au intrat anumiţi lideri atât pe plan naţional cât şi local. În acelaşi timp, el spune că şi ieşirea de la guvernare s-a dovedit o mişcare greşită şi care a fost sancţionată de către electorat.

nechiforionica(1)

„Rezultatele sunt sub aşteptările noastre. Prin atitudinea unor lideri politici s-a ajuns la acest rezultat. Constat că alegătorii s-au săturat de ceartă, de scandal, de acţiuni agresive verbal şi au sancţionat dur. Alegătorii aşteaptă rezultate din punct de vedere economic, social, al dezvoltării. PSD a luat un rezultat bun pentru faptul că a speculat momentul şi a dat senzaţia că vrea să se ocupe mai mult de partea administrativă. În acelaşi timp, la europarlamentare participă în special activul de partid iar Partidul Social Democrat are un aparat bine organizat şi disciplinat”, a spus Ionică Nechifor.

Vicepreşedintele PNL Botoşani susţine că includerea lui Mihai Ţurcanu pe lista liberalilor a fost o greşeală şi că unii simpatizanţi şi chiar membri de partid au votat cu Mircea Diaconu.

„Nu mi-a plăcut mutarea de a-l susţine pe Mihai Ţurcanu. Deja murmurau toţi că fratele preşedintelui este pe un loc eligibil pe lista PNL. Un eşec al PNL la Botoşani a fost şi acesta. Mircea Diaconu a avut un procent mult mai mare decât PNL-ul în municipiul Botoşani. Percepţia oamenilor a fost că fratele preşedintelui a fost pus pe listă şi nu merita acel loc. Asta au spus oamenii. De asta cred că a fost o mişcare greşită şi că am fost sancţionaţi. Nu pot îl acuz pe Mihai Ţurcanu de ceva anume. Două motive au dus la căderea PNL. Ieşirea de la guvernare şi includerea fratelui preşedintelui Consiliului Judeţean”, a mai spus Ionică Nechifor.

Demisie din funcţia de vicepreşedinte

Ionică Nechifor intenţionează să demisioneze din funcţia de vicepreşedinte al PNL Botoşani şi consideră că acelaşi lucru ar trebui să-l facă toţi membrii cu funcţii de conducere în partid. Demisia ar putea fi depusă în prima şedinţă a partidului.

„Dacă vrem ca Partidul Naţional Liberal să renască cred că trebuie luate nişte măsuri. Eu mă gândesc să-şi dau demisia din funcţia de vicepreşedinte PNL. Probabil că ar trebui să o facă toţi colegii care au funcţii. Aşteptăm să fim convocaţi la o şedinţă, să facem o analiză şi vom vedea rezultatele”, a conchis Ionică Nechifor.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

184 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA