10.2 C
Botoșani
luni, 20 martie 2023

Demersuri pentru drumul Dorohoi – Vf. Câmpului – Suceava

Deputatul Dan Șlincu continuă demersurile pentru refacerea drumului național Dorohoi – Vf. Câmpului – Suceava iar de curând a avut o întâlnire cu ministrul Transporturilor. De asemenea, a avut o întâlnire și cu directorul DRDP Iași.

“Pentru faptul că drumul național Dorohoi – Vf. Câmpului – Suceava este într-o stare de degradare majoră și pentru că la toate interpelările pe care le-am avut până acum nu am primit un răspuns cert cu privire la perioada când se vor face lucrări de reabilitare pe acest tronson de drum, în ultima săptămână am avut întâlniri atât cu domnul Ovidiu Laicu, directorul general al DRDP Iași, cât și cu domnul Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor. Cu directorul general al DRDP Iași și colegii dumnealui ne-am întâlnit în biroul doamnei Doina Federovici, presedintele Consiliului Județean Botoșani, întâlnire la care au participat și doamna deputat Alexandra Huțu, domnul Florin Gavril, Consilier de Stat în Guvernul României și domnul vicepreședinte CJ Dorin Birta unde am discutat despre această problemă cu care se confruntă toți șoferii care folosesc acest sector de drum.

Discuțiile despre acest subiect au continuat și în biroul domnului Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi, apoi ne-am deplasat în teren. Am primit asigurari din partea conducerii DRDP Iași, administratorul tronsonului DN Dorohoi-Vârfu Câmpului-Suceava că până la sfârșitul anului acest drum va fi reabilitat prin turnarea unui covor asfaltic.

Tot pe acest subiect împreună cu domnul ministru Marius Budăi, doamna deputat Alexandra Huțu și domnul Florin Gavril am avut o întâlnire cu domnul ministru al transporturilor, Sorin Grindeanu.

Sper ca toate aceste demersuri să fie concretizate și până la sfârșitul acestui an să circulăm în condiții decente și de siguranță pe acest drum!!!”, a precizat deputatul Dan Șlincu.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here




























ULTIMA ORA