După depunerea de coroane din Centrul Istoric al municipiului și parada militară de pe strada Cuza Vodă, evenimentele dedicate Zilei Naționale a României au continuat cu o defilare cu torțe și aprinderea lampioanelor.
Chiar dacă erau -8 grade, câteva sute de botoșăneni au venit în Piața Revoluției pentru a asista la defilarea cu torțe. Angajații MApN, jandarmii și pompierii au defilat cu torțele prin Piața Revoluției și apoi pe strada Cuza Vodă. Manifestările dedicate Zilei Naționale s-au încheiat cu un moment apreciat de copii. Zeci de lampioane roșii, galbene și albastre au fost înălțate spre cer. Primele lampioane au fost aprinse pe sediul Prefecturii după care și-au încercat norocul botoșănenii aflați în Piața Revoluției.