Primăria orașului Darabani continuă investițiile în infrastructura rutieră și va moderniza câteva străzi care nu au fost incluse în proiectele anterioare. Valoarea investiției este de aproximativ 4 milioane de lei iar finanțarea este asigurată din bugetul local.
“Acest proiect completează celelalte investiții în infrastructura rutieră demarate până acum, în sensul realizării legăturilor continui între toate drumurile modernizate, iar lucrările de săpătură și așternere straturi de piatră au început deja. Sunt în curs de execuție căile de acces principale către zonele Cornești, Teioasa, Eșanca, Suseni și Mărgineni”, a preciazat Alin Gîrbaci, primarul orașului Darabani.
Între timp, Primăria orașului Darabani a mai obținut o finanțare în valoare de 20 milioane lei, pentru modernizarea drumurilor, prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Se vor moderniza drumurile de legătură cu Lișmănița, Lucovița cât și alte străzi din Bajura dar și din zona centrală a orașului.
“Toate drumurile orașului nostru sunt la fel de importante pentru noi toți, modernizarea lor reprezentând o prioritate, doar că lucrurile durabile necesită timp și resurse financiare consistente. Iar pentru toate aceste aspecte, este nevoie de înțelegere și consens din partea tuturor”, a mai precizat Alin Gîrbaci.