10.5 C
Botoșani
joi, 24 octombrie 2024

DARABANI. Proiect de 17 milioane de euro pentru apă-canalizare: “Sperăm ca în maxim doi ani să înceapă investițiile”

În următorii ani, orașul Darabani se va transforma într-un șantier, urmând să se înlocuiască mare parte din rețeaua de apă și să se realizeze un sistem de canalizare.

Proiectul va fi realizat de Nova Apaserv, operatorul județean de apă-canalizare. Primarul Alin Gîrbaci spune că în aproximativ doi ani ar putea demara lucrările la rețelele de apă și canalizare.

“Vom intra în masterplanul despre care se tot vorbește și sperăm ca în maxim doi ani să înceapă investițiile în rețeaua de canalizare dar și la rețeaua de apă. Este vorba de un proiect de vreo 17 milioane de euro care prevede 55 de kilometri de rețea de canalizare și vreo 80 de kilometri de rețea de apă. Se reabilitează sistemul de apă și se extinde în zone noi. Suntem în faza de proiectare, am avut o discuție cu cei de la Nova Apaserv și ne dorim să ajungem până la ultima casă”, a spus Alin Gîrbaci.

În ultimii ani, Primăria Darabani a investit sume mari în extinderi ale rețelei de apă deoarece erau mari probleme din cauza secetei.

“Sunt zeci miliarde de lei vechi investiți în extinderi de rețele de apă. Cred că în ultimii ani am făcut 70-80 de kilometri de rețea”, a adăugat primarul orașului Darabani.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA