4.5 C
Botoșani
joi, 8 decembrie 2022

DARABANI. Accident cu un biciclist de 16 ani ani şi un şofer sub influenţa alcoolului

accident-biciclist-9

La  data de 21.08.2017, în jurul orei 16.20, un tănâr de 16 ani, din oraşul Darabani, în timp ce conducea o bicicletă pe strada Ştefan cel Mare din localitate, ajuns în intersecţia cu strada Iasomiei, nu acordă prioritate de trecere unui autoturism condus pe artera prioritară şi intră în coliziune cu acesta.

În urma impactului, biciclistul a căzut pe partea carosabilă şi a suferit leziuni, fiind transportat la Spitalul municipal Dorohoi.

Conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fiind depistat ulterior de poliţişti, iar în urma testării alcoolscopice, a rezultat valoarea de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Biciclistul a fost, de asemenea, testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES








































ULTIMA ORA