Unul dintre cei mai apreciați antrenori din județul Botoșani, Daniel Șchiopu, va face parte din stafful lui Flavius Stoican.
Anunțul a fost făcut chiar de președintele clubului FC Botoșani, Cătălin Anton.”Noul staff tehnic il va include si pe Daniel Schiopu, pe care il stiti foarte bine de la grupele de elita, de la grupele de juniori. Domnul Alin Bordeanu va fi antrenor cu portarii, Stelian Isac preparator fizic și un alt antrenor secund va fi Andrei Patache.” a mai declarat Cătălin Anton. În schimb, după aproape 20 de ani în care a fost jucător și antrenor secund, Alin Bejan nu va face parte din noul staff al echipei. Potrivit președintelui FC Botoșani, acesta va rămâne în cadrul clubului.
Daniel Șchiopu este unul dintre cei mai buni antrenori de la copii și juniori, având o experiență de peste 20 de ani în antrenorat.