8.8 C
Botoșani
vineri, 25 octombrie 2024

Dan Oloeriu și-a început mandatul cu un proiect de 10 milioane de lei semnat / FOTO

În iunie, Dan Oloeriu a câștigat un nou mandat de primar al orașului Flămânzi iar astăzi a depus jurământul. La eveniment au fost prezenți prefectul Dan Oloeriu și Eduard Mititelu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, care a venit cu o veste bună.

“Astăzi am avut onoarea să fiu alături de comunitatea din Flămânzi la investirea primarului Dan Oloeriu, unul dintre cei mai dedicați și performanți primari din județul Botoșani. Omul sfințește locul, drept urmare orașul Flămânzi este un exemplu de dezvoltare în România. Proiectele sale sunt un model de succes și inspirație pentru orașe din întreaga țară, iar eforturile sale pentru modernizarea Flămânziului sunt demne de toată aprecierea. Îi doresc domnului primar Dan Oloeriu mult succes în noul mandat, atât lui, cât și consilierilor care îi vor fi alături.

Am adus și o veste bună cu această ocazie: primul contract semnat de domnul primar a fost astăzi, acesta fiind pentru dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în orașul Flămânzi, prin Programul Național Anghel Saligny. Acest proiect, cu o valoare de peste 10 milioane de lei, este o investiție majoră care va aduce confort și siguranță locuitorilor, susținând în același timp economia locală. Dezvoltarea rețelelor de gaz este un pas esențial pentru a aduce orașul la standardele pe care cetățenii le merită și este doar unul dintre numeroasele proiecte pe care le susținem pentru a transforma Flămânziul într-un adevărat model de dezvoltare. Flămânziul va continua să fie fruntaș la dezvoltare, un exemplu de urmat în județ și în întreaga regiune”, a precizat Eduard Mititelu.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA