-1.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Cum va arăta programul pentru combaterea violenței în școli, anunțat de primarul Cosmin Andrei

Primarul Municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a anunțat programul pentru combaterea violenței în rândul elevilor prin organizarea de activități în toate școlile din oraș și prin implicarea directă a primăriei în prevenția și reducerea acestui fenomen.

Mulți părinți mi-au spus că sunt îngrijorați de creșterea fenomenului de bullying și că își doresc un sprijin din partea autorităților. Așa a apărut această inițiativă. Primăria va realiza activități regulate în școli, în coordonarea unor consilieri școlari și psihologi, care să le prezinte elevilor modalitățile non-violente de rezolvare a conflictelor și manifestarea respectului reciproc dintre copii. De asemenea, Primăria va finanța realizarea unei platforme online pe care să o pună la dispoziția unităților școlare și unde elevii să poată raporta anonim actele de violență sau de bullying, inclusiv pentru a semnala intervenția imediată din partea personalului școlar”, a explicat primarul.

Primarul Cosmin Andrei a precizat că acest program trebuie să se desfășoare în colaborare cu părinții elevilor, care vor primi de asemenea, informații utile despre cum îi pot proteja pe copii de acest fenomen.

Este foarte important ca în aceste activități de prevenție și combatere a violenței să implicăm direct profesorii, elevii și părinții acestora. De aceea prin comsilierii locali vom solicita în consiliile de administrație ale școlilor asigurarea prezenței permanente, prin rotație, a personalului școlar pe holurile sau în curtea școlii în timpul pauzelor dintre orele de curs, pentru a preveni actele de violență. La fel și atribuirea unor responsabilități elevilor din clasele superioare în prevenirea actelor de bullying din partea altor elevi. Totodată, Primăria va organiza periodic ateliere anti-violență în școli și analize pe baza unor chestionare anonime, aplicate în fiecare clasă, pe tema violenței, pentru evaluarea situației și pentru a propune intervenții în cazurile de risc”, a transmis primarul.

Cosmin Andrei a subliniat că este importantă o majoritate politică social-democrată și în Consiliul Local al Municipiului Botoșani în mandatul 2024-2028 pentru a putea pune în aplicare Programul „STOP VIOLENȚEI ÎN ȘCOLI”.

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Botoșani, Realizat de SC Direct Research SRL, Cod Unic de Identificare mandatar financiar coordonator 21240002.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA