24.6 C
Botoșani
miercuri, 31 mai 2023

CSM Botoșani debutează duminică în noul sezon al diviziei A la handbal FOTO&VIDEO

CSM Botoșani va întâlni duminică, de la ora 12.00, în Sala Polivalentă Elisabeta Lipă, formația CSU Galați. Înaintea debutului în noul sezon al diviziei A la handbal masculin, conducătorii și jucătorii CSM Botoșani sunt foarte optimiști.

Cătălin Stoleru, președintele CSM Botoșani, spune că obiectivul pentru noul sezon este locul trei în seria A și calificarea la turneul semifinal. El consideră CSU Suceava și CSU Galați sunt favorite la câștigarea campionatului în seria A.

„Ne pregătim de două luni pentru acest meci și așteptăm suporterii pentru a dovedi că handbalul este pe un drum bun. Nevoia de susținere este foarte mare. Obiectivul este locul trei în grupă și turul doi în Cupa României. După ultimele achiziții, ne dorim locul doi. Favorită la primul loc este Suceava. Mai este și Galați care anul trecut a mers la turneul semifinal. După meciul cu Steaua, am simțit că toată lumea ne susține, Consiliul Local, Consiliul Județean, parteneri local. Cred că handbalul va avea o tradiție în Botoșani mai ales că avem această sală polivalentă. Cred că e cea mai frumoasă sală din Moldova”, a spus Cătălin Stoleru.

În cadrul conferinței de presă de astăzi, oficialii CSM Botoșani au prezentat și noile echipamente care vor fi folosite în acest sezon.

„Echipamentul este asigurat de firma SportSuport prin Kempa. Designul aparține clubului nostru. Mulțumim tuturor sponsorilor. Firma SportSuport a deschis un magazin online de unde se pot achiziționa aceste tricouri. Pot fi și tricouri personalizate”, a mai spus Cătălin Stoleru.

În prima etapă, CSM Botoșani a stat. CSU Galați, adversara botoșănenilor din meciul de duminică, a învins pe teren propriu, cu scorul de 61-19, pe CSU Târgoviște.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here































ULTIMA ORA