Cristian Roman, candidat PNL la Camera Deputaţilor, îşi acuză adversarii politici că încearcă să păcălească electoratul cu măriri de pensii şi eliminarea contribuţiilor la bugetul statului.
„Vreau să demontez minciunile PSD-ului. Până la urmă asta e treaba noastră, să încercăm să ferim populaţia de minciunile lor. Fostul director de la Casa de Pensii ar trebui să ne dovedească nouă că după cei câţiva ani cât a stat acolo, că ştie legea în ceea ce priveşte indexarea punctului de pensii. La articolul 102, legea prevede că modalitatea de indexare a punctului de pensii este prin raportarea la rata inflaţiei şi la câştigul mediu salarial brut. 100% cu rata inflaţiei şi 50% din creşterea salariului mediu pe economie. Asta până în 2030. Când unul dintre aceşti doi indicatori are valoarea negativă, inflaţia este de -0,6%, indexarea punctului de pensii se face după salariul mediu pe economie. În 2017, valoarea punctului de pensii va fi indexată cu aproximativ 5,5% fără ca domnul de care am amintit să aibă vreun merit şi fără ca partidul partidul pe care îl reprezintă să aibă vreun merit. Scăpat la creioane colorate, acest domn încearcă să păcălească pensionarii că de la 1 ianuarie 2017 nu vor mai plăti contribuţii de sănătate şi nici impozit”, a declarat Cristian Roman care a adăugat:
„Într-o totală necunoştinţă de cauză, ne indică şi nişte surse de finanţare. Ne indică sursa de finanţare fondurile europene. Asta e una din celebrele lor surse de finanţare”.