0.7 C
Botoșani
miercuri, 29 noiembrie 2023

Cristian Ghinea, Coordonator al Departamentului de Politici Publice din cadrul USR: „Avem un guvern de bezmetici”

Fostul ministrul al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Cristian Ghinea, a susținut astăzi o conferință de presă la sediul USR, acolo unde a prezentat o serie de probleme legate de guvernarea PSD-PNL.

Printre subiectele abordate de către actualul Coordonator al Departamentului de Politici Publice din cadrul USR, se numără ratarea unor reforme ale statului român, pensiile românilor de rând, pensiile speciale dar și unele măsuri sociale care nu au fost implementate voit de către coaliția de guvernare. „În acest moment suntem în situația  cu totul paradoxală în care avem nouă miliarde din PNRR care stau la Banca Națională în cont, din care au fost trași efectiv 800 de milioane. În același timp, nu au venit toți banii care trebuiau să intre în țară, până în acest moment, nici măcar nu au fost cerute cererile trei și patru din PNRR. Pe de altă parte aveam o întârziere de a atrage alți bani și pe de altă parte, mecanismele birocratice pe care noi ni le-am creat singuri, ne-am legat singuri șireturile fac să se implementeze greu, să plece greu banii. Referitor la Botoșani, sunt proiecte care se derulează foarte încet, eficientizarea energetică a liceului Mihai Eminescu, a seminarului Teologic, sunt trei creșe în județul Botoșani, am gândit cel mai mare program de creare de creșe de după Revoluție.” a spus Cristian Ghinea.

Cristian Ghinea: „Cei de la Comisia Europeană erau terifiați în timpul negocierilor pentru PNRR de istoria anterioară în care diverse guverne veneau și făceau promisiuni electorale legate de pensii pe care nu le țineau. Țineți minte că și Dragnea și Olguța Vasilescu au promis că vor crește pensiile cu 40%.”

 

Coordonatorul Departamentului de Politici Publice din cadrul USR le cere guvernanților transparență în ceea ce privește  negocierea cu Comisia Europeană a procentului de 9,4 % din Produsul Intern Brut (PIB), pentru cheltuielile cu pensiile, în PNRR-ul modificat.”Domnul Budăi a făcut o întreagă obsesie legată de acel procent de 9,4 % din PIB care era o limită maximă pentru alocarea pentru pensii. În condițiile în care PSD nu a alocat niciodată mai mult de 7% din PIB pentru pensii. Deci nici vorbă să fim aproape de acea limită. Domnul Budăi nu a fost în stare să schimbe în aproape doi ani de mandat PNRR în acest punct, nici măcar nu a făcut demersuri formale. Deși domnul Budăi a vorbit foarte mult că schimbă 9,4% în PNRR nu a cerut în timpul mandatului său acest lucru. A fost doar vorbărie la televizor. Când PNRR-ul trebuia să fie modificat obligatoriu, fiindcă așa e în regulament, și România a inclus un pachet mai mare de modificări, între care și această cerere. Însă, vreau să somez guvernul României, nu au spus niciodată ce vor pune în locul acestei  limite. Pentru că nu vă închipuiți că cei de la Comisia Europeană, care erau terifiați în timpul negocierilor pentru PNRR de istoria anterioară în care diverse guverne veneau și făceau promisiuni electorale legate de pensii pe care nu le țineau. Țineți minte că și Dragnea și Olguța Vasilescu au promis că vor crește pensiile cu 40%. N-au făcut asta, dar în schimb au aruncat încrederea în bugetul național în aer. Este un mod de lucru al PSD de a folosi pensiile ca promisiune electorală, fără să se întâmple o creștere apoi. Nu vă închipuiți că având  această istorie în spate, comisia europeană acceptă pur și simplu eliminarea unei frâne în caz de urgență. De aceea spun, vreau să știm cu toții, de dragul transparenței, pentru că au spus că nu am fost transparenți când am negociat PNRR, deși acest lucru este fals. Vreau să știm acum înaintea de aprobarea modificării PNRR care se va întâmpla în decembrie, ce au negociat  ca alternatică la 9.4%. Domnul Boloș care schingiuie limba română în mod regulat, vorbește de ajustor fiscal. Dacă vă uitați în DEX nu există acest cuvânt, o sintagmă a domnului Boloș de a spune de fapt că vor fi alte limite, pe care guvernul României le negociază în mod netransparent cu Comisia Europeană.” a continuat Cristian Ghinea.

„Avem un guvern de bezmetici. Impactul bugetar pentru mărirea pensiilor ar fi de 12 miliarde potrivit Ministerului Muncii și 55 de miliarde potrivit ministerului de Finanțe. Diferență de 40 de miliarde între miniștrii aceluiași guvern.”

Potrivit actualului  Coordonator al Departamentului de Politici Publice din cadrul USR miniștrii României vorbesc în mod iresponsabil de pensii fără să aibă idee cât ne costă acest lucru. „De asta cei de la Comisia Europeană au simțit nevoia să avem niște frâne acolo, pentru că acest lucru se repetă. Vedem astăzi, cei de la Ministerul Muncii au greșit softul. Aveau un soft de calcularea impactului bugetar și nu au știut să le folosească, astfel  încât avem un guvern de bezmetici, în care unii vorbesc de 12 miliarde, alții de 55 de miliarde. Diferență de 40 de miliarde de lei între miniștrii din același guvern. Este un mod atât de amator de a guverna, încât este absolut bizar. Vorbim despre un impact uriaș asupra bugetului. Vă reamintesc că scandalul care a dus la plecarea USR de la guvernare s- a întâmplat pentru că au venit și au pus pe masa Guvernului fără nici un anunt prealabil, fără nici un fel de anunț în coaliție, un buget de 50 de miliarde de lei. Acest mod lasă că avem bani, lasă că vedem noi este un mod de a guverna România, care ne duce din criză în criză. România este guvernată de clasa politică veche, la modul următor. Aruncăm cu banii ca lăutarii la nuntă și o dată la câțiva ani ne apropiem de faliment și luăm măsuri din necesitate, din disperare, de a crește brusc taxele pentru investitori. Este un mod prin care  statul român sugrumă economia privată odată la câșiva ani. Asta se întâmplă o dată la câțiva ani. Atunci când le-am spus, nu aveți 50 de miliarde de lei, am avut dreptate, se vede acum că nu au acești bani. Așa cum nu vor avea acum 55 de miliarde de lei pentru pensii prin aplicarea acestei legi. Nu este acceptabil ca Ministerul de Finante să vorbească de 55 de miliarde și Ministerul Muncii să vorbească de 12 miliarde. Este o diferență uriașă.” a mai spus Cristian Ghinea.

Cristian Ghinea: „Sunteți un județ cu pensii foarte mici. Primarii PSD și PNL șantajează beneficiarii de ajutoare sociale”

 

În continuarea discursului său,  fostul ministru a enumerat  reformele ratate ale statului român.  „Sunteți un județ în care sunt 128 de pensionari la 100 de angajați în județul Botoșani. Sunt 400 de lei diferența  dintre pensia medie în județul Botoșani și pensia medie națională. Sunteți un județ cu pensii foarte mici. Județul Botoșani este condus de peste 30 de ani de PSD și PNL. În mod tradițional să spunem așa, guvernele României creșteau pensiile doar prin procent. Astfel că indiferent ce pensie aveai, luai 13 %, 15% și se adânceau discrepanțele. În PNRR noi am negociat acest principiu, prin care nu se fac creșteri paușal prin procent fix ci depinde de nivelul pensiei, astfel încât să creștem pensiile mai mici, mai mult și prioritar și să se țină cont de perioada de contribuție.” a arătat Cristian Ghinea. Acesta a atins și subiectul pensiilor speciale, acolo unde guvernanții ezită de ani buni să ia o decizie.” Nici o pensie specială nu dispare din România prin reforma pensiilor speciale prin reforma făcută de PSD și PNL. Nu e clar de ce primarii, parlamentarii au nevoie să ia pensie specială, funcționarii parlamentari, funcționarii de la Curtea de Conturi. Oamenii aceștia au salarii și pot să-și ia pensie după contribuție ca și restul românilor. Nu vorbesc de militari, servicii secrete,  unde și acolo trebuie făcută o reformă și adusă pensia în acord cu cât au câștigat oamenii aceștia în mod real net, de-a lungul carierei. Nici măcăr acolo unde s-au creat privilegii de-a lungul anilor pentru diferse categorii totuși restrânse de pensionari, nu s-a renunțat la ea. Asta ar fi trebuit să fie gata anul trecut în decembrie, suntem în noiembrie 2023 și nu avem încă ok-ul de la Comisia Europeană pe legea pensiilor speciale.” spune fostul ministru.

O altă reformă ratată este cea privind Legea venitului minim pe incluziune. Aceasta este  parte din PNRR și ar fi trebuit să schimbe modalitatea prin care oamenii care primesc ajutoare sociale pot să fie stimulați să-și ia un loc de muncă. „A fost adoptată de două ori în România, o dată în 2016 și o dată în 2022, o altă versiune. Acum au adoptat-o în 2022 dar cu implementare în 2025, sperând că vor păcăli Comisia Europeană. De ce oare nu face PSDul, un partid de stânga această reformă specială? Pentru că primarii PSD și PNL vor să șantajeze beneficiarii de ajutoare sociale, să știe oamenii că din pixul lor iau ajutoarele sociale și trebuie să-i voteze. Aceasta este explicația pentru care reforma socială este întârziată mereu în România.”  a încheiat Cristian Ghinea.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA