7.7 C
Botoșani
luni, 20 ianuarie 2025

Covor asfaltic pe drumul județean Mesteacăn – Vorona / FOTO

Un sector important al drumului județean, DJ208C, Mesteacăn – Vorona, în lungime de 5,3 kilometri este reabilitat în aceste zile prin turnarea unui nou strat de asfalt.

„La începutul anului am promis că vom asfalta drumul județean de la Mesteacăn la Vorona, iar acum punem în operă această promisiune. Lucrările puteau fi executate mult mai devreme, dacă bugetul pentru drumurile județene nu ar fi fost blocat în instanță de contestările repetate. E bine că s-a ajuns la un consens în ultimul ceas, pentru că era păcat ca județul să piardă acești bani, mai ales că acest drum are nevoie urgentă de lucrări de întreținere în condițiile în care pe aici se transportă majoritatea materialului de balastieră pentru alte investiții importante ale infrastructurii județene: Drumul Strategic și modernizarea drumului Botoșani – Târgu Frumos”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

„De la reprezentantul constructorului am înțeles că, dacă vremea va ține cu noi, până la sfârșitul săptămânii se va termina de turnat covorul asfaltic pe acest sector prins în programul de lucrări de întreținere”, a mai spus Doina Federovici.

Vicepreședintele CJ Dorin Birta a precizat că lucrările de întreținere, de turnare a covoarelor asfaltice pe drumurile județene nu se vor finaliza aici și că vor continua conform programului angajat în momentul aprobării bugetului din acest an. „Am promis că ne vom ocupa cu prioritate de infrastructura județului și facem acest lucru. Botoșănenii merită drumuri decente și am convingerea că în cel mai scurt timp vom reuși să aducem județul în topul național privind calitatea infrastructurii rutiere”, a spus Dorin Birta.

Consiliul Județean a bugetat în acest an bani pentru refacerea covoarelor asfaltice pentru aproximativ 30 de kilometri de drumuri județene.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.













ULTIMA ORA