Costică Macaleți se gândește din ce în ce mai serios să candideze din nou pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani. Chiar dacă va fi vot uninominal la alegerile de anul viitor, el ia în calcul intrarea în bătălia electorală.
La sfărșitul săptămânii trecute, în cadrul unei ședințe la sediul PSD Botoșani, Costică Macaleți și-a anunțat intenția de a candida pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean. Anunțul său i-a surprins pe șefii PSD Botoșani deoarece aceștia ca actualul președinte al Consiliului Județean să se pensioneze anul viitor. Întrebat despre posibila candidatură, Costică Macaleți a spus că este posibil doar dacă starea de sănătate îi va permite și dacă va avea un procent bun în sondaje.
„În principiu, niciodată să nu spui niciodată. Dacă starea de sănătate îmi va permite și sondajele vor spune acest lucru, sigur nu dau înapoi. Vom discuta în interiorul partidului dacă va fi cazul”, a spus Costică Macaleți.
Pentru candidatura la funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani mai sunt și alți social democrați interesați. Este vorba de senatorul Lucian Trufin, Relu Tîrzioru, primarul orașului Săveni și Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean. O decizie în privința candidatului pentru funcția de președinte al Consiliului Județean va fi luată la sfârșitul acestui an, după alegerile prezidențiale.