Valeriu Iftime a avut în ultima perioadă mai multe declarații în care și-a exprimat nemulțumirea că Primăria Botoșani nu a făcut documentația pentru stadionul Municipal, documentație solicitată de Compania Națională de Investiții.
Mai mult, patronul clubului FC Botoșani s-a arătat pesimist în ceea ce privește câștigătorul licitației organizate de primăria și a spus că prețul este prea mic. În schimb, primarul Cosmin Andrei este mai optimist și consideră că Botoșaniul va avea un stadion nou în câțiva ani.
“În trei luni vom avea DALI-ul, este cerința CNI-ului pentru a merge mai departe. Le furnizăm această documentație, urmând ca obiectivul să intre în procedură de licitație. Am avut promisiunea ministrului că susține acest obiectiv de investiții, sper să avem și sprijinul colegilor de coaliție pentru a promova investiția pe bugetul anului viitor”, a spus Cosmin Andrei.
Edilul nu a rămas dator față de Valeriu Iftime și a declarat: “Legislația din România, pe care ar fi trebuit să o cunoască și domnul Valeriu Iftime, pentru că activează în mediul privat și participă la licitații, spune că un contract se atribuie conform criteriilor anunțate. În cazul nostru, criteriul a fost prețul cel mai mic. La evaluarea financiară a câștigat o firmă care a transmis că poate face documentația cu 60% din ceea ce am estimat noi. A depus documente în acest sens. Documentația are o valoare de 260.000 lei. Eu nu-mi dau cu părerea dacă sunt buni atacanții de la FC Botoșani, dacă transferurile la FC SB sunt sub semnul întrebării, pentru că nu mă pricep. Dacă domnul Iftime se pricepe la cât costă un DALI pentru stadion, îl invit în echipa de consultanți să ne spună cum să atribuim un contract unei firme pe care o agreem. Eu zic că nu se poate legal”.
Săli de sport noi și o bază sportivă
Pe lângă proiectul care vizează construcția unui nou stadion, Primăria Botoșani mai are la compania Națională de Investiții încă cinci obiective privind infrastructura sportivă din municipiu. Este vorba de construcția a două noi săli de sport la Școala Nr. 16 și Liceul Ștefan Luchian, reabilitarea sălilor de sport de la Școala Nr. 8 și Liceul Pedagogic, plus construcția unei baze sportive pe strada Zimbrului.