FC Botoșani a pierdut în fața formației Ludogorets, în al doilea meci amical din Turcia. Președintele Cornel Șfaițer și patronul Valeriu Iftime au asistat la această partidă și nu s-au declarat îngrijorați după înfrângerea în fața bulgarilor.
Cornel Șfaițer consideră că evoluția jucătorilor a fost una destul de bună ținând cont că fac două antrenamente zilnice în această perioadă.
„Băieții au fost implicați, am avut câteva situații. Am întâlnit și un adversar bun, au câțiva brazilieni cu calitate. Pe 22 ianuarie ei joacă cu AC Milan. A fost un test bun pentru noi. Au jucat toți, mâine avem încă un amical. Încă nu ne putem face o idee dar sunt convins că până la meciul cu Juventus, echipa va fi pregătită din toate punctele de vedere. Important este că sunt soluții”, ne-a spus Cornel Șfaițer care a urmărit meciul alături de selecționerul Cosmin Contra.