FC Botoşani se pregăteşte să-şi înfiinţeze echipa a doua. Oficialii clubului au transferat mai mulţi jucători de 18-19 ani care sunt împrumutaţi la formaţii din eşaloanele doi şi trei. De asemenea, ei mai au câţiva jucători tineri pe care îi monitorizează şi pe care îi va transfera în vară.
Cornel Şfaiţer, preşedintele clubului FC Botoşani, este decis ca în vară să reînfiinţeze echipa a doua care va fi format doar din jucători de 18-19 de ani.
“În momentul acesta, FC Botoşani are 31 de jucători sub contract. Avem jucători tineri împrumutaţi la echipe de Liga a II-a şi a III-a. Mai avem câţiva jucători tineri, fundaş stânga, mijlocaş central, jucători de bandă, pe care îi vom achiziţiona în vară. Îi mai urmărim. Sunt jucători de 18-19 ani care joacă la echipe de Liga a III-a. Intenţionăm să înfiinţăm din vară echipa a doua care ne va ajuta foarte mult. Vrem o echipă doar cu jucători tineri pe care să-i pregătim pentru Liga I”, a declarat Cornel Şfaiţer.