26.6 C
Botoșani
sâmbătă, 13 iulie 2024

Copil de 7 ani înecat în Prut

isu inecat

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat duminică seară, să intervină pentru căutarea unui băiat de 7 ani, din satul Crasnaleuca, comuna Coţuşca, dispărut în râul Prut, pe raza localităţii de domiciliu.

Spre locul tragediei au plecat trei echipaje din cadrul Detaşamentelor de Pompieri Botoşani şi Dorohoi, cu accesorii de căutare specifice şi o barcă.

Duminică seară, timp de cinci ore, peste 20 de pompieri au căutat trupul neînsufleţit al copilului în râul Prut, fără să-l găsească.

Căutările au fost sistate în jurul orei 01.00, fiind reluate în această dimineaţă la ora 05.00. După alte patru ore, pompierii au reuşit să găsească trupul neînsufleţit al copilului la cca. 30 de metri în aval de locul unde a fost văzut ultima dată în viaţă, la cca. şapte metri distanţă de mal şi o adâncime de peste doi metri şi jumătate. Acesta a fost adus la suprafaţă, cu ajutorul unei căngi.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani face un apel către părinţi să-şi supravegheze copiii şi să nu-i lase la joacă pe malurile râurilor, lacurilor sau canalelor de irigaţii.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES








































ULTIMA ORA