Primăria municipiului Botoșani a semnat contractul pentru extinderea cimitirului Eternitatea. Investiția este de 4,3 milioane de lei, urmând să se realizeze 7000 de locuri de veci.
Potrivit primarului Cosmin Andrei, prin acest proiect se vor realiza alei, un sistem de iluminat și o parcare cu o capacitate de 60 de locuri. Acest proiect are o perioadă de execuție de 18 luni.
“Am semnat contractul de execuție lucrări cu SC. Cornell’s Floor SRL, în valoare de 4,3 milioane de lei, cu termen de finalizare 18 luni de la data emiterii ordinului de începere. Va fi un adevărat șantier care va genera aproximativ 7.000 de locuri noi de înhumare, pe o suprafață de 31.075 mp. Vorbim de o suprafață de înhumare care cuprinde 67 de parcele.
Pe lângă acestea vor mai fi amenajate alei pietonale și carosabile, parcare de 60 de locuri pentru autoturisme și 2 autocare, iluminat public de siguranță și cu camere de supraveghere sau mobilier urban cu bănci de odihnă, coșuri de gunoi și cișmele publice. Este un proiect ambițios și necesar pentru oraș, la care s-a lucrat foarte mult în ultima perioadă, ținând cont că varianta inițială era imposibil de aplicat din punct de vedere financiar”, a precizat primarul Cosmin Andrei.