23 C
Botoșani
luni, 24 iunie 2024

Contract semnat pentru construirea unui parc fotovoltaic în municipiul Dorohoi

Astăzi, viceprimarul Cristian Dogaru a semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Parc fotovoltaic pentru consum propriu în municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani”, în valoare totală de 3.017.530,51 lei.

Executivul primăriei Dorohoi a scris proiectul pentru înfiinţarea unui parc fotovoltaic cu care municipiul a participat la o procedură concurenţială şi a câştigat finanţare din Fondul pentru Modernizare, administrat de Ministerul Energiei în calitate de coordonator de investiţii.

Parcul fotovoltaic va fi amenajat pe o suprafaţă de 7000 metri pătraţi, în zona fostului iaz de decantare, lângă MINDO S.A.

“Pentru producerea energiei electrice verzi, vom construi un parc fotovoltaic cu 720 de panouri, care va produce anual o cantitate de energie electrică mai mare de 454.000 kWh. Punerea în funcțiune a parcului fotovoltaic va acoperi un procent foarte mare din necesarul de energie electrică pentru iluminatul public stradal.

Prin reducerea cantităţii de energie achiziţionată de la DELGAZ GRID S.A., se vor realiza economii la bugetul local, care vor fi direcţionate către alte priorităţi de dezvoltare ale municipiului.

Acest parc fotovoltaic nu doar că ne ajută să facem faţă provocărilor energetice ale prezentului, ci ne deschide noi orizonturi către un viitor mai verde din punct de vedere energetic şi mai sustenabil”, a precizat primarul Dorin Alexandrescu.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





































ULTIMA ORA