Termene peste termne și amânări repetate în cazul obiectivelor de infrastructură care ar putea duce la dezvoltarea municipiului Botoșani. Astăzi, 13 februarie, trebuia anunțată firma câștigătoare care să se ocupe de construcției inelului 1 al Variantei Ocolitoare Botoșani, un proiect important pentru infratructura rutieră botoșăneană, dar termenul a fost prelungit din nou, de data aceasta pentru 31 martie 2025. Mai mult, deși trebuia stabilit și traseul inelului doi, alegerile din toamnă au dus la prelungirea termenului de finalizare al studiului de fezabilitate.
Este cel de-al șaptelea termen în doar câteva luni de la publicarea documentației în Sistemul de Achiziție Publică. Directorul Zonei Metropolitane, Florind Egner, susține că licitația este foarte grea fiindcă sunt multe asocieri de firme. „Este una dintre cele mai complicate și grele licitații. Suntem în faza finală însă mai solicită cei care fac obiectul evaluării noastre, clarificări mai dau răspunsuri, este finanțare europeană nu avem voie să facem nici un pas mai repede. Au fost probleme de cei care s-au înscris la licitații sunt șapte firme cu aproape 80 de subcontractanți. Eu aș vrea să se încheie licitația mâine, doar raportul de la evaluarea tehnică are 1870 de pagini. Pagină cu pagină este analizată de evaluator. Noul termen este 31 martie. ” a spus acesta.
Șoseaua pornește de la Lebăda cu descărcare în zona Baisa, unde se va intersecta cu drumul expres Botoșani – Suceava.
Inițial, câștigătorul licitației trebuia anunțat pe 27 mai, ulterior fiind stabilită data de 21 august. Din cauza clarificărilor cerute de constructori, termenul a fost devansat pentru 20 septembrie, dar au apărut noi cereri din partea firmelor interesate. Au mai fost nevoie de încă trei termene, respectiv 2 octombrie, 13 noiembrie și 13 februarie 2025.
60 de milioane de euro pentru construcția inelului 1
Inelul 1 al șoselei ocolitoare va avea o valoare de 60 de milioane de euro și o lungime de aproximativ 10 kilometri, durata lucrărilor fiind de 24 de luni. „Vor fi două benzi de 3,5 metri lățime și acostamente de 1,5 metri. Avem parcare pentru mașini mari și cel mai important conexiunea cu drumul expres Botoșani – Suceava. Este finanțare europeană, pe exercițiul 2021-2027. Nu avem cofinanțare la această investiție.” spunea în prima jumătate a anului trecut, primarul Cosmin Andrei. Șoseaua de centură va avea zonă de parcare de scurtă durată cu amenajări care permit alimentarea cu energie electrică, alte utilități, canalizare, alimentare cu apă, punct de încărcare electric pentru mijloacele de transport electric și o mică zonă de agrement care va avea toalete inclusiv pentru persoane cu handicap. De asemenea, investiția va avea patru sensuri giratorii din care două în interior.
La inelul 2….au fost alegeri
Pe 31 iulie 2024 a fost semnat contractul pentru realizarea studlui de fezabilitate al inelului 2, cel care va face legătura între Victoria, comuna Stăuceni și zona Lebăda. Lungimea obiectivului este de 12,5 kilometri și va avea o valoare de aproximativ 120 de milioane de euro, dublu față de primul inel. ” Termenul pentru realizarea acestui studiu de fezabilitate este de șase luni de zile, după care vom avea trei variante pe care va trebui să le analizăm și să le votăm. Cea mai optimă variantă va conduce la o temă de proiectare pentru proiectul tehnic, plus execuție”, a declarat atunci primarul Cosmin Andrei. Termenul a expirat, dar studiul de fezabilitate nu este nici pe departe finalizat din cauza mai multor factori, printre care și perioada alegerilor. ”
La inelul doi am dat încă un termen pentru că a fost o problemă legată de bugetul CNAIR dar nu a fost aceasta marea problemă. Este nevoie ca noi să parcurgem două etape, una din ele după constituirea noului consiliului de administrație al Zonei Metropolitane, după care va trebui să alegem varianta de traseu. Proiectul ne-a pus la dispoziție trei variante din care trebuie să alegem două. Noi am dat o suspendare pentru perioada până când noi vom vom putea să facem noul consiliu de administrație. În luna octombrie când proiectanții au finalizat AMC 1 (Analiza Multicriterială 1 pentru Varianta Ocolitoare Botoșani) și ne-au trimis, noi aveam alegeri.” a încheiat Florin Egner.