1.7 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

CONSILIILE CETĂȚENEȘTI – soluția ALDE pentru o administrație eficientă!

Întâlnirile cu cetățenii organizate zilnic de echipa ALDE în municipiu, au condus la reconfigurarea planului de dezvoltare a Botoșaniului pentru următorii patru ani, pe care formațiunea liberal-democrată și-a propus să îl prezinte electoratului la alegerile locale.
În opinia Roxanei Florentina Țurcanu, candidatul ALDE la Primăria Botoșani, vizitele în teren și dialogul direct cu botoșănenii au contribuit la un schimb important de idei și la formarea unei viziuni corecte și complete despre nevoile și așteptările acestora.
Înțelegând importanța consultării cetățenilor în problemele de interes local, aspiranta la funcția de primar, și-a propus să cuprindă în programul său electoral crearea la nivelul fiecărui cartier al municipiului a câte unui consiliu cetățenesc, prin intermediul căruia opiniile, cerințele și interesele botoșănenilor din fiecare zonă să fie aduse la cunoștința aleșilor locali și luate în considerare în deciziile publice.
“Pentru ca o administrație publică să devină eficientă, este necesară participarea activă a cetățenilor la viața municipală. Soluția pe care aș aplica-o în calitate de primar al municipiului pentru a fi în conexiune permanentă cu cetățenii mei, ar fi aceea de încurajare a realizării a câte unui consiliu cetățenesc în fiecare cartier al orașului. Rolul acestor consilii va fi acela de a se întâlni cu locuitorii din zonă, de a prelua cererile și propunerile lor și de a le transmite mai departe municipalității. În felul acesta se va realiza un schimb constant de idei, iar autoritățile locale vor cunoaște în timp real, problematica orașului”, a declarat președinta ALDE, Roxana Florentina Țurcanu
Mai mult, dacă va ajunge primar, Roxana Florentina Țurcanu și-a propus să întărească relațiile dintre cetățeni și aleșii locali, prin desemnarea consilierilor locali ca responsabili de câte o zonă a municipiului și menținerea prin intermediul acestora, a legăturilor cu aceste consilii cetățenești.
“În campania electorală toți candidații își manifestă interesul de a-i asculta pe cei de la care speră să obțină voturi. Odată ajunși pe funcții, puțini dintre cei aleși își mai fac timp să interacționeze în mod direct cu cetățenii. Ni se reproșează acest aspect la fiecare întâlnire din teritoriu, motiv pentru care îmi propun să construiesc de la bun început un canal de comunicare între noi, ca aleși locali și botoșăneni. Vom veni în mod regulat în cartiere pentru a ne întâlni cu consiliile cetățenești, pentru a vorbi cu reprezentanții lor despre proiectele actuale și viitoare, precum și despre problemele pe care aceștia le întâmpină. Consider că întâlnirile de proximitate vor răspunde așteptărilor cetățenilor, care nu vor mai fi nevoiți să solicite ca până acum nenumărate audiențe, în speranța rezolvării problemelor lor ”, a mai spus candidata ALDE la Primăria Botoșani.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA