Finanţatorul echipei FC Botoşani este dezamăgit de modul cum decurge colaborarea cu autorităţile şi în special cu conducerea Consiliului Judeţean. Valeriu Iftime nici măcar nu îşi mai pune speranţe că CJ-ul va mai sprijini echipa fanion a judeţului.
„Eu trebuie să fac zilele acestea un nou împrumut pentru a plăti datoriile la bugetul statului. Nu am altă soluţie. După ce cheltuiesc milioane de euro, văd câte unul care numai nu mă lua la bătaie că am pus aşa scump biletul. Cum să stăm în divizia A? Nu pot mai mult. Eu am spus care e părerea mea despre Consiliul Judeţean şi despre domnul preşedinte. Nu cred că vor mai finanţa fotbalul. Nici nu am mai avut discuţii. De discuţii sunt sătul. Nu simt un om care se ţine de cuvânt. Ca să mă duc şi să-mi spună da şi să nu se întâmple nimic… nu are ros să pierdem timpul gândindu-ne la tot felul de iluzii, că o să vină domnul preşedinte şi o să aducă nu ştiu câţi fermieri şi că o să dea ei 100.000 de euro. Nici măcar nu a dat un telefon”, a declarat Valeriu Iftime.
Omul de afaceri botoşănean s-a arătat surprins şi de atitudinea unui consilier local care a venit şi i-a solicitat o legitimaţie de acces pe stadion spunându-i că datorită lui FC Botoşani a primit finanţare de la bugetul local.
„Eu nu fac bani din condei aşa cum fac mulţi din conducerea ţării, a judeţului şi a oraşului. A mai venit un consilier şi mi-a spus: eu v-am dat bani. Eu nu merit o legitimaţie. Eu vreau să se înţeleagă că lumea reală nu este aşa. În lumea reală, fiecare îşi plăteşte datoriile şi fiecare îşi face foarte bine treaba lui. Din păcate, nu văd o conducere care să-mi dea speranţe de viitor”, a adăugat finanţatorul botoşănean.