2.3 C
Botoșani
marți, 5 noiembrie 2024

Consilierii județeni Dorin Ciuștea și Verginel Vacariu au fost excluși din PP-DD

ciustea, vacariu

Potrivit unui comunicat emis de conducerea PP-DD Botoşani, prin Hotărârile BNC al PP-DD, nr. 351/24.09.2014 și, respectiv, 352/24.09.2014, Dorin Ciuștea  și Verginel Vacariu, ambii consilieri județeni în cadrul Consiliului Județean Botoșani, au fost excluși din partid potrivit prevederilor statutare ale partidului, în concordanță cu Notele de Fundamentare înregistrate la Secretariatul General.

Potrivit hotărârilor BNC al PP-DD, cei doi consilieri județeni botoșăneni au săvârșit abateri de la prevederile statutare, nu au respectat obligațiile prevăzute de Statut și de regulamentele interne ale partidului.

De asemenea, în sarcina lor s-a reținut că prin comportamentul sau acțiunile lor au adus prejudicii partidului, aspecte care au condus către excluderea acestora.  Dorin Ciuștea și Verginel Vacariu nu au îndeplinit, nu au respectat și nu au aplicat întocmai dispozițiile, deciziile și hotărârile forurilor de conducere ale partidului.

Hotărârile BNC pot fi contestate, în termen de cinci zile de la comunicare, la Comisia Națională pentru Statut, Etică și Litigii.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES











































ULTIMA ORA