La data de 20.02.2020, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Flămânzi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul comunal DC 46, au oprit pentru control un autoturism care circula fără să aibă montate plăcuţele cu numerele de înmatriculare.
Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat de 39 de ani din localitatea Prisăcani, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Totodată, s-astabilit că autovehiculul respectiv nu figurează ca înregistrat sau înmatriculat în circulaţie.
Întrucât bărbatul se afla într-o stare vizibilă de ebrietate, acesta a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat.